Felicitări de 8 Martie

"Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii."

(Grigore Vieru)

Dacă ai o mamă,
ai și un izvor,
Nu mai ești pe lume,
simplu călător.
Dacă ai o mamă
și e lîngă tine,
Pe pămînt e pace,
pe pămînt e bine.

Mama mea

Mama mea e ca un soare,
Care dăruie lumină,
Parfumată-i ca o floare
Minunată din grădină.

Mama mea-i ca o steluţă,
Ce veghează somnul lin
Şi cu mîna sa finuţă
Ne mîngîie cînd dormim.

Mama mea e ca un cîntec
Dulce şi melodios,
Îi purtăm mereu în minte
Chipul unic şi frumos.

Mama mea eşti mîndră floare,
Toţi poeţii ţi se-nchină,
Prin făptura ta divină
Ne faci viaţa sărbătoare!

(Diana Vacarciuc)

Sărut, femeie, mâna ta
Întotdeauna muncitoare
Atât de mică și de floare,
Sărut, femeie, mana ta.

Sărut, femeie, ochii tai
De lacrimă și de scânteie,
De împărate și de saie,
Sărut, femeie, ochii tai.

Sărut, cuminte, vorba ta
Cu limpezime de izvoare,
Cu vrajă soarele-i răsare,
Sarut, femeie, vorba ta.

Sărut și părul tău frumos,
Îmbătător ca o secare,
Când o-nfioară vânt de seară,
Sărut și părul tău frumos.

Și cad, iubito, în genunchi
Și îți sărut piciorul care,
De suferință e și doare
Și cad, iubito, în genunchi.

(Doina si Ion Aldea Teodorovici)

Doar femeia poate fi

Mai regină decât floarea,
Doar femeia poate fi,
Mai adâncă decât marea
Doar femeia poate fi.

Mai înaltă ca destinul,
Doar femeia poate fi.
Mai amară ca pelinul,
Doar femeia poate fi.

Mai frumoasă decât viața,
Doar femeia poate fi.
Mai deșteaptă ca povața,
Doar femeia poate fi.

Mai cuminte ca poemul,
Doar femeia poate fi.
Mai cumplită ca blestemul,
Doar femeia poate fi.

Mai aproape decât dorul,
Doar femeia poate fi.
Mai de șoaptă ca izvorul,
Doar femeia poate fi.

Mai de-april ca primavara,
Doar femeia poate fi.
Și mai dulce ca vioara,
Doar femeia poate fi.

Mai de taină ca misterul,
Doar femeia poate fi.
Și mai tare decât fierul,
Doar femeia poate fi.

Mai bărbată ca bărbatul,
Doar femeia poate fi.
Mai amară ca oftatul,
Doar femeia poate fi.

Mai frumoasă decât Zeia,
Doar femeia poate fi.
Și mai vie ca scânteia,
Doar femeia poate fi.

Mai fierbinte ca Sahara,
Doar femeia poate fi.
Și mai dulce ca vioara,
Doar femeia poate fi.

Mai înaltă ca povața,
Și mai scumpă decât viața,
Doar femeia poate fi.

(Dumitru Matcovschi)

O, mamă...

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu...
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

(Mihai Eminescu)

De-or trece anii...

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu ştiu cum" ş-un "nu ştiu ce".

M-a fermecat cu vreo scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, "nu ştiu cum".

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăcé:
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i "nu ştiu ce".

Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu ştiu ce" ş-un "nu ştiu cum".

(Mihai Eminescu)

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

(Adrian Păunescu)